Articol scris pe 23 martie 2018

Ce ne face pe noi – noi. Cum ne acceptam si cum invatam sa ne iubim

Ce inseamna iubirea de sine? Aceasta este, cu siguranta, o intrebare mare, la care e dificil sa raspundem dintr-o sigura suflare. Sa fie vorba despre atitudinea de adoratie fata de noi insine? Este oare impasibilitatea la parerile celorlalti, pentru ca noi stim despre noi ca suntem buni?

Iubirea de sine are stransa legatura cu acceptarea a cine suntem noi, de fapt – lucru care poate fi o mare provocare pentru multi dintre noi, un punct sensibil care ne dezvaluie, de multe ori, ca vulnerabili. Iubirea cea mai pura pe care ne-o putem darui noua insine este acea iubire a mamei catre copilul sau – care nu trebuie neaparat sa fie intr-un anumit fel pentru a merita afectiune si dragoste. Pe de alta parte, aceasta iubire e insotita de o dorinta continua de a evolua – ea nu reprezinta nicidecum o autosuficienta. Iubirea de sine ne creeaza o stare de energie pozitiva, care ii atrage si pe ceilalti in jurul nostru.

Cum ajungem, insa, sa nu ne iubim pentru ceea ce suntem? Ce ascunde neacceptarea fata de noi insine? Neacceptarea este insotita de mai multe rani dobandite de-a lungul timpului: poate fi vorba fie de neputinta, fie de respingere si umilinta, fie de tradare. Daca, la un moment dat, nu am primit ceea ce asteptam de la ceilalti, ajungem sa credem ca nu meritam toate lucrurile bune, cum ar fi apreciere, incredere etc.

E important, pe drumul iubirii de sine, sa intelegem ca oamenii nu fac anumite lucruri deliberat impotriva noastra. De cele mai multe ori, ceilalti ne ranesc din dorinta de a face bine, din dorinta de a cauta altceva sau pentru ca nu se cunosc inca foarte bine pe ei insisi. Atat timp cat proiectam aceste lucruri asupra noastra, este difcil sa fim cu adevarat in multumire si echilibru cu noi insine. Chiar daca, la un moment dat, ne simtim neputinciosi, e indicat sa nu ne identificam in totalitate cu neputinta resimtita, ci sa constientizam ca, desi poate ca nu stim sau nu putem inca face un anumit lucru, exista loc sa devenim din ce in ce mai buni.

Pentru a accede la acceptarea noastra si a lucrurilor din jurul nostru, un exercitiu pe care il recomand este sa ne uitam mai des dimineata in oglinda si sa ne multumim pentru tot ceea ce suntem si tot ceea ce putem face. Inclusiv constientizarea invelisului nostru fizic – a corpului nostru – e importanta: «Sunt minunat(a), respir, iar organismul meu functioneaza bine». E important sa ne apreciem pentru toate lucrurile pe care le luam ca date in fiecare zi, dar pe care ajungem sa le apreciem atat de mult atunci cand ne lipsesc, atunci cand ne imbolnavim sau cand suntem incercati.

Apoi, este esential sa nu ne identificam cu lucrurile negative pe care le credem despre noi – nu «sunt prost», ci «nu stiu inca anumite lucruri»; nu «mie nu-mi iese nimic niciodata», ci «e nevoie sa-mi dezvolt niste abilitati oganizatorice» s.a.m.d.

Am lucrat la un moment dat cu un membru al unei echipe organizationale care spunea despre sine ca este fricos: «eu sunt fricos si de aceea nu pot sa spun ceea ce cred». Practic, se identifica cu sentimentul de frica. Insa, pe parcurs, a descoperit ca aceasta eticheta l-a tras inapoi toata viata, iar primul lucru pe care l-a facut a fost sa lase deoparte aceasta judecata despre sine, precum si toate lucrurile care il retineau. A vazut despre ce ii vorbeste, de fapt, teama si de ce nu il lasa sa iasa in fata. A urmat o serie de exercitii care i-au redat iubirea, precum si acceptarea de sine si i-au adus o noua perspectiva atat lui, cat si celor din mediul in care lucra.

A vorbi despre acceptare si iubire de sine este un lucru sensibil si dificil, pentru ca, de cele mai multe ori, cele doua aduc la suprafata vulnerabilitatile noastre cele mai ascunse. Insa, rezultatele cele mai frumoase le obtinem chiar atunci cand punem toate cartile pe masa si ne confruntam cu fricile noastre, cand iesim din zona noastra de confort si ne decidem sa transformam realitatea in care traim.

Lilia Dicu

lilia@liliadicu.ro